Relatia noastra cu mancarea

Relatia noastra cu mancarea incepe de cand ne nastem si ne va urma toata viata noastra!

 

Poate acesta este motivul pentru care apelam la mancare cand suntem obositi, stresati sau fericiti… pentru ca, undeva in copilarie sau chiar mai devreme, pe cand eram bebelusi, mama ne dadea sa mancam cand plangeam.

Poate ca, am asociat mancarea cu confortul. Poate ca mancarea era singura alinare. Pe vremuri exista o expresie pe care eu am auzit-o de multe ori spusa si de bunici si de alte persoane apropiate mie:

– Copilul se pupa doar in somn!

 

In anii de scoala, din ce imi aduc eu aminte, trebuia sa mananc paine voiam – nu voiam. Eram obligata sa mananc paine si daca nu imi placea sau as fi preferat sa mananc totul simplu (adica fara paine). Poate pentru ca painea se dadea pe cartela si era risipa daca ar fi aruncat-o. Cert este ca toate intamplarile din copilarie voite sau ne-voite ne marcheaza viitorul.

Imi mai aduc aminte ca sambata si duminica era ziua de prajituri. Sau ca mama ne cumpara prajituri cand terminam scoala sau cand incepeam scoala sau cand marcam un eveniment placut in copilarie.

Si eu, la randul meu, cumpar prajituri cand ma bucur sau sarbatoresc ceva! Asa m-am obisnuit. :)

In adolescenta mancarea mi-a devenit inamic pentru ca auzisem eu ca daca mananci mult te ingrasi. Mereu am avut 45 kg dar am avut persoane in jurul meu care se luptau cu kilogramele si asta mi-a definit relatia cu mancarea.

 

Asadar, va invit si pe voi sa va ganditi care este relatia cu mancarea?

Care sunt momemtele cheie care v-au definit relatia cu mancarea?

Mancati de foame, de pofta, ca e ora de masa sau doar pentru ca mananca altii pe langa voi?

 

 

Cu drag,

Maria Frunză!

 

Tehnician  nutrutionist

Absolvent curs psihonutritie

Comentarii

comentarii